Buna,

Sunt Monica si sunt pasionata de tot ce inseamna culori, patina, textura, vopsea, decoratiuni de interior. Pasiunea pentru reconditionare mobilier si patina mi-am descoperit-o intamplator,  in calatorii, cand colindam micile magazine si cafenele din Provence si Toscana si nu pricepeam de unde au ei asa piese de mobilier, in asemenea  culori, texturi negasite de mine  atunci cand cautam ceva asemanator in magazinele de home & deco din Bucuresti. Asa am inteles ce inseamna patina (amprenta timpului asupra unui obiect) si cum o pot obtine intr-un mod cat mai autentic (detest kitsch-ul:), artizanatul, lucru facut manual, pigmentii,  tainele culorii si cum poti obtine aceasta unicitate a pieselor de mobilier.

Pas cu pas, prin studiu si participari la workshop-uri dedicate in Italia, Franta & Danemarca am reusit sa aprofundez acest domeniu minunat al reconditionarii mobilierului si sa patrund in tainelei vopselei, pigmentilor, tehnicilor de antichizare.

Cursurile de reconditionare & restyling mobilier  au loc la atelierul meu din Bucuresti sau in cazul in care vremea ne permite le organizez intr-o alta locatie (curte, gradina) dar va anunt din timp.

De peste 7 ani ma preocupa acest domeniu si lucrez piese de mobilier pe comanda pentru clientii mei asa ca am adunat multe cunostinte si experiente practice pe care vreau sa le impartasesc cu voi.

Workshop-urile sunt pentru oricine este interesat sa isi vopseasca o piesa de mobilier, cu sau fara experienta, cu sau fara vreun talent deosebit.. il vei descoperi cat vom fi impreuna:)

Va voi arata cum sa pregatiti o suprafata pentru vopsit, cum sa vopsiti (contemporan sau vintage), cum sa dati patina, cum sa aplicati ceara sau lacul si multe alte trucuri pe care le-am invatat dealungul anilor.

Cursurile sunt de maxim 5 persoane pentru a ma asigura ca ma pot ocupa de fiecare persoana tinand cont de afinitatile personale pentru anumite culori sau stiluri de amenajare (scandinav, shabby chic, french country, boho chic, etc). Incepem la ora 10.00 si dureaza pana in jur de 16.00 – 17.00 cu pauza de pranz de 30 minute. Pretul unui curs  este de 450 lei si include toate materialele necesare iar ceea ce lucrati luati cu voi acasa ca o amintire  a unei zile creative! Mai jos sunt cateva imagini de la alte workshop-uri organizate pana acum.

Rezervarile sunt pe principiul „primul sosit, primul servit ” iar locul este rezervat dupa plata avansului de 50%. Pentru mai multe informatii si rezervari ma poti suna la 0729 131 814 sau imi poti trimite un mesaj la monica@maisonromantique.ro

In cazul in care iti doresti un curs cu mine one-to-one, unde tot timpul iti este dedicat numai tie, da-mi de stire si iti trimit oferta pe email.

 

Esti pasionat de design interior, de piesele de mobilier cu patina? Esti in cautarea unui curs pentru a recrea stilul shabby chic autentic sau provensal la tine acasa? Vrei sa dai o noua viata unui mobilier vechi care are o culoare anosta, fara farmec si zace aruncat in mansarda de mult timp? Visezi sa iti renovezi casa dar nu ai vrea sa investesti o avere? Sau poate esti pasionat de design interior si ai dori sa incepi o mica afacere de reconditionare mobila dar nu ai inca experienta, esti nesigur si nu stii cum sa incepi..

Workshopurile noastre dedicate te pot ajuta sa patrunzi in lumea plina de creativitate si frumos a reconditionarii mobilei in asa fel incat sa fii mandru de tine si ceea ce poti realiza.Vintage Paint este o vopsea atat de usor de folosit încât oricine poate experimenta acasa fără a mai participa la curs dar sa participi la un curs de tehnică vopsire mobilier poate fi o alegere buna dacă:

– nu ai tinut niciodată in mana o pensulă

– vrei să înveți regulile de baza ale vopsirii cu Vintage Paint si  mici trucuri despre patina

– te simti nesigur și simti ca ai nevoie de un ghid sa te însoțeasca pentru inceput pas cu pas în lumea Vintage Paint pentru inceput

– vrei să socializezi și să întâlnești oameni care împărtășesc pasiunea ta si cu care te poti sfatui si consulta in continuare in lucrarile tale

– doresti să aprofundezi in continuare prin invatarea unor tehnici specifice Vintage Paint

Cursurile sunt pe diferite niveluri:

Cursul Basic pentru incepatori unde inveti notiunile de baza ale reconditionarii cu Vintage Paint si cum poti face un restyling usor si rapid al unei piese de mobilier

Curs pentru avansati unde dezvolti notiunile de baza, te bucuri de efectele minunate ale diverselor tipuri de ceara colorata, vopsesti in straturi succesive, testezi cum se obtine patina in functie de piesa antichizata si multe altele.

Cursuri tematice Vintage Paint: invatam sa folosim sablonul, folosim culorile metalice si dam accente pieselor sau decoratiunilor, obtinem efectul crackle (crapare), tehnica transferului, etc.

In atelierul nostru organizam cursuri individuale (one to one) sau de grup in care invatam despre folosirea vopselei Vintage Paint, a culorilor, patinei si a tehnicilor de vopsire si antichizare.